Majoretele-sport, pasiune, un stil de viata. O dovada de perseverenta: sa faci ceva putin cunoscut si re-cunoscut, ceva diferit, si totusi atat de special

JURNALUL CADETELOR

“Majoretele reprezinta un sport in care exista multe competitii dar si spirit de echipa. Mie imi place acest sport deoarece am posibilitatea de a merge in alte tari si de a-mi face noi prieteni. ” Roxana

“Sunt fericita ca am luat locul 1 la europene, dar nu am fi ajuns sa facem asta fara coregrafia pregatita de antrenoarea noastra, pe care o apreciem mult.” France

“Am inceput majo doar de cateva luni. A fost greu sa o conving pe mama sa ma lase deoarece imi spunea “Anda, nu ai timp pentru toate”. Intradevar ii dadeam dreptate, fiind la liceul de muzica, am mult de studiat la pian si vioara, plus temele. Insa nu aveam de gand sa renunt deoarece sa devin majoreta era visul meu de cand eram mica. Pana la urma am reusit sa o conving pe mama. Primele antrenamente au fost cu o echipa de incepatoare, iar apoi am fost selectata in echipa de cadete. Aici am cunoscut noi persoane cu care deja am legat prietenii frumoase. A urmat multa munca si dansuri mai grele, dar era visul meu si am spus ca nu renunt. Bineinteles este nevoie si de sprijinul parintilor, astfel am invatat sa imi organizez timpul mult mai bine, si acum am timp pentru toate. Sincer, abia astept zilele in care merg la majo, deoarece imi place sa dansez si sa invat atatea lucruri noi. ” Anda

“Eu am intrat in echipa de majorete din luna octombrie 2010. De atunci am descoperit aici o mare familie. Pe Carmen o apreciez foarte mult deoarece este draguta si calma cand ne explica exercitiile de dans. Eu am dansat prima data ca majoreta la Serbarea de Craciun, care mi s-a parut ca o competitie. Uneori imi doresc insa ca fetele din echipa sa fie mai atente la antrenament pentru a ne putea pregati mai bine pentru concursurile care urmeaza.” Diana

“De prima data cand am inceput antrenamentul la majorete am simtit ca acest sport ma atrage foarte mult si ca va ramane pentru mult timp sportul meu preferat. Imi place in aceasta echipa pentru ca ma inteleg foarte bine cu fetele, iar coregrafiile sunt foarte frumoase si deosebite fata de cele ale celorlalte echipe. Anul 2010 a fost unul foarte bun pentru noi, deoarece am reusit sa castigam medalia de aur la toate competitiile la care am fost, dar in acelasi timp a fost si un an foarte greu deoarece am avut foarte multe antrenamente. Sper insa ca si anul 2011 sa fie la fel de bun pentru noi.”

“Chiar daca nu sunt de mult timp in echipa, mi-am dat seama ca avem o instructoare foarte buna. Imi doresc mult sa devin si eu o majoreta cat mai buna, sa merg la concursuri si sper sa castigam. Coregrafiile sunt extraordinare, iar echipa din care fac parte este foarte frumoasa si m-am acomodat foarte repede. Sunt fericita ca fetele m-au primit in echipa lor!” Oana

“Eu cred ca cel mai frumos moment la majorete este atunci cand esti la un campionat si urmeaza premierea. Cand anunta ce loc ai luat, sti cat mai ai de muncit sau daca esti pregatit sa participi si la alte concursuri. Eu cred ca este minunat, si sunt niste emotii pe care le poti simti doar daca participi la un astfel de campionat de majorete.” Iunia

“Imi amintesc si acum prima zi in care am mers la majorete. Toata lumea imi zambea si fetele care erau deja in echipa m-au primit cu bratele deschise. Apoi m-am imprietenit cu fetele foarte repede iar Carmen ne-a invatat o coregrafie foarte frumoasa cu care am reusit sa luam la concurs locul 1” Dolha Cristina

“Mie imi place la majo deoarece cand crezi ca s-au terminat peripetiile vin altele. De exemplu, in Franta, cand noi credeam ca luam locul 1, am luat ultimul loc, sau in Bosnia cand ni s-a stricat autocarul. Mi se mai pare foarte frumos la antrenamente. In special imi place cat de mult ni s-au schimbat dansurile. Acum coregrafiile noastre sunt mai grele si incep sa se asemene mai mult cu cele ale junioarelor.” Rosca Stefana

“Mie imi place la majo deoarece este un sport care ma caracterizeaza. Imi place sa dansez si sa invat mereu ceva nou. In competitii imi place faptul ca se simte spiritul de echipa si ca toate ne dorim sa castigam. Trebuie sa recunosc ca visam de mult la majo, de cand la noi in tara nu se prea stia despre acest sport, si poate din acest motiv imi place asa de mult. Cel mai frumos moment mi s-a parut cel in care la Campionatul European din Bosnia am luat aurul. In momentul in care am aflat ca din Fantasy vom deveni Madness Cadete, am fost foarte fericita, deoarece Madness era echipa cea mai buna, dar am fost totusi putin trista pentru ca nu am intrat direct cu numele de Madness in campionatul din Bosnia. Dar de fapt antrenoasre si echipa fac totul, nu neaparat numele.” Kiss Roberta

“Majoretele sunt un sport pe care il apreciaza fete de toate varstele. Este minunat sa faci parte dintr-o echipa care lupta sa castige o medalie. Eu am facut gimnastica artistica timp de 5 ani, dar am renuntat la acest sport deoarece sansele sa ajung pe podium erau foarte mici datorita conditiilor insuficiente de pregatire pe care le aveam la sala de antrenament. Am aflat despre majorete de la colegele mele de clasa care erau foarte incantate de echipa lor si de antrenoare, si am venit si eu. Am fost apoi selectata in echipa de concurs si in anul 2010, dupa multa munca, am reusit sa luam locul 1 la toate concursurile la care am participat. Sunt foarte incantata de acest lucru si a fost minunat cand la europene s-a cantat imnul tarii noastre pentru noi.” Nico

“Eu sunt foarte fericita pentru ce am realizat la europene. Desigur, fara instructoarea noastra nu am fi ajuns la aceasta performanta. As vrea sa continuam tot asa. Eu mereu mi-am dorit sa fiu o majoreta care sa ajunga sa castige si medalii, iar daca nu am fi avut o echipa asa de buna nu as fi putut sa imi indeplinesc visul. Imi plac mult coregrafiile, si faptul ca mereu Carmen ne incurajeaza si ne da energie.” Ina

“Mie imi place la majo pentru ca suntem o echipa unita. In 2010 a fost foarte frumos pentru ca am reusit sa luam locul 1 la judetene, la nationale si la europene.” Busuioc Pop Ana Maria

“Pentru mine majo inseamna o alta familie decat cea pe care o am acasa. Majoretele sunt un sport care ne invata sa legam noi prietenii, sa fim o echipa unita si sa ducem numele Romaniei pe cele mai inalte culmi in competitii. Bucuria noastra a fost foarte mare cand am auzit ca Madness a obtinut cele mai bune locuri la europene. Echipele Madness sunt foarte bune la toate categoriile de varsta si sper sa putem sa ramanem pe locul 1 la toate competitiile, sa muncim si sa ne bucuram impreuna.” Maria Muresan

“Mie imi place la majorete pentru ca este un sport frumos si imi place tare mult sa dansez. Imi plac mult concursurile, si nu am crezut niciodata ca la primul meu concurs o sa iau locul 1. Cred ca nu am sa ma las niciodata de majorete. Ii multumim instructoarei ca e mereu alaturi de noi si sper sa ne mearga la fel de bine si in anul 2011.” Denisa Petrus

“Imi place la majorete fiindca o avem pe Carmen care ne face cele mai frumoase dansuri, ne face sa fim vesele si prietenoase. Imi doresc sa fiu si eu campioana europeana, iar daca o sa reusim o sa fiu cea mai fericita.” Andreea Oprea

JURNALUL JUNIOARELOR

“♪♪♪  ♥♥  ♪♪♪ Faptul ca practici acest sport te ajuta din multe puncte de vedere. Te ajuta sa iti mentii silueta, sa adopti un stil de viata sanatos, sa ii apreciezi pe cei din jurul tau si ei sa te aprecieze pe tine. Inveti sa comunici si sa fii mai deschisa. Majoreta pentru mine inseamna frumusete, carisma, perseverenta, gratie, spirit de echipa, dar si multa munca. Numeroasele ore petrecute in sala de sport, exersand si invatand lucruri noi sunt rasplatite cu castigarea medaliilor in competitiile ulterioare. Aici se leaga si prietenii care dureaza o viata. Sunt mandra ca ma pot numi majoreta si pot spune ca niciun alt sport nu se compara cu acesta deoarece odata ce intri in acest cerc te ambitionezi sa continui.” Andreea S.  :-)

“My life…Viata mea s-a schimbat radical incepand cu data de 20 martie 2006 la ora 16:00, cred ca intr-o zi de marti.A fost primul meu antrenament de majorete, pe care mi l-a predat Bianca Gherle. Cu ajutorul ei mi s-a deschis o noua fereastra, o oportunitate pe care nu aveam sa o mai intalnesc nicaieri. Cu ajutorul ei am invatat primii pasi, primele dansulete, iar incepand de atunci mi-am deschis inima fata de persoane necunoscute care mai tarziu mi-au devenit foarte bune prietene, cu care tin inca legatura.Dupa doar doua saptamani am fost in primul cantonament unde m-am simtit foarte bine. Stand in camera cu senioarele, am aflat multe secrete ale frumusetii, ale istoriei majoretelor, si m-am atasat de ele. Atunci am decis ca voi ramane la majo pentru mult timp.Totul mergea din ce in ce mai bine iar in vara anului 2007 am mai primit o antrenoare, pe Carmen Biris. Dupa o vara petrecuta cu cele doua m-am simtit foarte protejata si implinita cu mine insami. Am invatat de la ele cum sa abordez viata si din alte puncte de vedere, sa fiu mai sanatoasa, sa am mai multe responsabilitati si sa lucrez in echipa. Dupa  Campionatul din Muntenegru 2007 lucrurile s-au schimbat si mai mult. Bianca a plecat, iar Carmen a ramas singura noastra antrenoare. Din Ice Girls de pe locul 3 am ajuns vicecampioane in 2008, dupa un an plin de spectacole si o vara cu zeci de antrenamente. Campionatul de atunci s-a tinut in Romania, unde au avut posibilitatea de a ne vedea si parintii, prietenii si rudele. A fost pentru prima data cand am simtit ca traiesc cu adevarat. Asa de mult am asteptat sa ma vada toata lumea cum dansez, cum imi exprim fericirea prin dans. Eram in extaz! In toamna anului 2008 a inceput un nou an pentru majoretele clujence. S-au unit echipele de junioare si s-a format MADNESS JUNIOARE. Pentru mine, din acele clipe a inceput o noua viata. Am devenit capitan, Carmen mi-a devenit una dintre cele mai bune prietene, iar responsabilitatile si emotiile au crescut. Am avut multe spectacole unde eu apaream in costum diferit, iar lumea ma privea altfel. Ma simteam ca o mama si incercam sa fac tot posibilul sa fie bine in echipa, sa ma ocup de toate detaliile si toate fetele sa se inteleaga bine intre ele. Echipa Madness Junioare a devenit de aur inca de la primul campionat. Cel mai important a fost faptul ca am fost si inca suntem unite. Acest lucru ne-a ajutat sa trecem mereu cu bine prin spectacole, evenimente, campionatele si chiar emisiuni. Bineinteles ca au fost si momente grele care ne-au pus echipa in situatii in care nu ar fi trebuit sa fim, dar tot ce nu ne omoara ne intareste. Si din toate am avut de invatat cum sa ne comportam si ca si echipa, dar si in viata de zi cu zi…”   Renata Tarcea

“Majoretele sunt un sport in care crezi. Viata mea era foarte goala pana m-am inscris la majo. Este o vraja care incepe odata cu muzica, iar dupa ce termini dansul te simti implinita si fericita ca ai putut duce la bun sfarsit o asemenea coregrafie. Pe scena simti ca esti si tu o parte din numele pe care-l porti ca echipa, o stare de bine in care simti ca trebuie sa strangi pe cineva in brate pentru a scapa de emotii si pentru a te simti in siguranta. Iubesc mult acest sport si nu stiu ce as fi facut fara el in viata mea.”

“Majoretele…un sport despre care nu stiam ca exista pana in toamna anului 2008 cand am asistat intamplator la una dintre probele Campionatului European de Majorete de atunci. Poate si pentru ca era ceva nou pentru mine mi-am dorit sa incerc si asa am ajuns sa fac parte din echipa Madness Junioare, unde mi-am facut noi prietene. Ce imi place cel mai mult sunt campionatele. Unul dintre motive ar fi ca ajungi in locuri din strainatate pe care poate nu o sa le mai vizitezi niciodata. Dar cel mai important este ca ai ajuns acolo, printre sute sau chiar mii de majorete, care lupta pentru acelasi scop: de a castiga competitia. Cand te afli pe scena sti ca in sfarsit e randul tau sa arati ce poti, pentru ce te-ai pregatit o vara intrega. Iar ce e in inima unui sportiv atunci cand aude imnul tarii sale, si vede drapelul care se inalta datorita lui, acel sentiment nu se poate descrie. Toate aceste lucruri fac sa merite, ma fac sa raman in continuare alaturi de minunata echipa din care fac parte, facand ceea ce imi place.”

“Totul a inceput ca un vis… Acest vis a continuat treptat pana cand am contientizat ca nu e doar o joaca, ci e o adevarata provocare,o sansa spre culmile inalte  pe care putem sa o obtinem impreuna cu multa munca, ambitie si curaj.  Prima echipa din care am facut parte a fost Fantasy,o echipa minunata. Cu sprijinul antrenoarei noastre Carmen am ajuns sa participam la Campionatul National de Majorete care a fost in anul 2008 la Iulius Mall. Am capatat mai multa experienta si am fost selectata in echipa Madness UMF Junioare. Madness e o adevarata armonie,cunoastere si nebunie. Nimic pe lumea asta nu poate sa descrie momentul in care ne-am auzit pentru prima data numele la Campionatul National din Targovitedin anul 2009: MADNESS LOCUL 1 !! A fost cel mai frumos moment pe care vreau sa-l retraiesc alaturi de fete la fiecare campionat. Antrenamentele erau din in ce mai grele pentru ca ne astepta o vara grea, dar nimic nu a fost in zadar. A sosit si momentul pentru lupta cea mare, in care trebuia sa fim cele mai bune, sa fim Madness cu adevarat.Campionatul s-a desfasurat in Franta ,aveam mari emotii, dar stiam ca suntem cele mai bune si ca vom castiga indiferent de ce se va intampla. Competitia era grea, galeria striga,emotiile nu mai puteau sa se opreasca. Era un vis !!!  Pana cand am auzit pentru prima data : MADNESS UMF Campioane Europene ! Lacrimile erau un izvor. Nu imi venea sa cred.  Dupa toate aceste evenimente au urmat altele si mai grele pana cand am ajuns sa fim DUBLE Campioane Europene! Acum toata lumea ne cunoaste si asteapta de la noi din in ce in ce mai mult.Nu este usor sa fi majorete chiar daca multi spun ca e doar o joaca. E o adevarata provocare si un sport care evolueaza incetul cu incetul.  Spiritul Madness e de nedescris !! Sunt cele mai frumoase momente petrecute alaturi de echipa si pe care nu le voi uita niciodata. Dar toate acestea se datoreaza parintilor nostri care ne sustin si sunt alaturi de noi indiferent ce va fi si datorita antrenoarei noastre minunate, Carmen, care ne-a invatat sa fim o echipa adevarata si unita. Va multumim !  HAI MADNESS !!!   Va iubesc mult !!” Madalina Goga

“Despre majo …Desi fac majo numai de un an , nu pot spune ca nu am ce scrie. Sunt lucruri frumose legate de majo, legate de primul meu campionat, de tot ce a insemnat 2010 din punctual nostru de vedere. Mie in special mi-a placut cand am vazut cate majorete au fost , un numar incredibil de mare…deci asa ceva nu mai vazusem niciodata. Am legat prietenii cu unele fete de la alte echipe, am povestit mai multe legate de majo, a fost foarte dragut. Cred ca momentul cel mai asteptat a fost atunci cand s-a spus “And the first place goes to… Madness UMF Romania !!!!!! “E un sentiment care nu poate fii descris in cuvinte, cred ca trebuie sa simti pe propria piele ca sa iti dai seama. Am lacrimat cand s-a cantat imnul tarii, a fost un moment memorabil…cand simti ca esti rasplatit pentru munca depusa, pentru efort, pentru TOT. 2010…desi a fost un an greu a fost un an de aur din toate punctele de vedere. Sper ca si 2011 sa fie la fel .” Catalinaa

Amintiri…E greu de ales cea mai frumoasa amintire din timpul anilor de majo, dar este totusi una care se evidentiaza…Momentul culminant trecuse. Am dansat ca niciodata si uitandu-ma la prietenele mele am stiut ca si ele. Totul era in mainile arbitrilor. Toate echipele s-au asezat pe coloane si asteptau cu nerabdare rezultatele. Puteam citi cu usurinta emotiile de pe fetele lor pentru ca stiam ca acelasi lucru se vedea si pe fata mea. Am intins mainile spre colegele mele, am inchis ochii si m-am concentrat pe rezultatul dorit. Au inceput sa se anunte locurile, cand ajungand la primele 3, inima a inceput sa imi bata mult mai repede. Am trecut de locul 3…Era posibil? ca prin ceata am auzit locul 2, si, surprinzator, nu eram noi. Lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji, dar abia cand am vazut acelasi lucru pe chipurile fetelor am putut tipa. Si am tipat din toata inima, eliberand toate emotiile. A fost un moment unic, pe care nu l-am mai trait niciodata, nicaieri. Cu zambetul pe buze si cu lacrimi in ochi mi-am aplecat capul pentru a putea primi mult dorita medalie aurie. Ridicarea steagului Romaniei, ascultarea imnului tarii au trezit sentimente noi si puternice in interiorul meu…Am castigat! Amcastigat cand nimeni nu credea ca avem vreo sansa, cand nimeni nu se astepta, cand putini credeau in noi…Totusi am reusit! Am facut-o pentru noi, pentru placerea de a dansa, pentru fetele alaturi de care am muncit toata vara, pentru parinti, pentru prieteni. Love ya girls! ” Vacar Iulia

Memories…Totul a inceput ca un joc. Daca cineva mi-ar fi spus atunci cand am inceput sa fac acest sport ca voi ajunge la performantele de acum i-as fi spus ca e nebun.  Tin minte ca eram foarte incantata de ceea ce faceam, ma simteam bine cand mergeam pe strada cu batonul in mana iar oamenii intorceau capul dupa mine si ma intrebau ce sport practic. Eu le raspundeam mereu mandra : majorete! Ma bucur pentru ca din momentul in care am inceput sa fac majo am devenit mai sociabila, mi-am descoperit talentele si le-am dezvoltat. Nu pot sa uit de fetele din prima echipa, care mi-au fost alaturi, si de cele doua persoane dragi mie care ne-au antrenat si ne-au aratat ce inseamna majo: Manu si Ada… Dupa ce am participat la primul campionat national si primul campionat european impreuna cu fetele de la Shinny Stars am aflat ca se vor uni mai multe echipe, printre care ne numaram si noi. La inceput nu eram prea incantata de idee, deoarece eram obisnuita cu echipa noastra, dar eu eram hotarata sa continuu acest sport indiferent sub ce formula ar fi fost. A venit si momentul in care ne-am cunoscut noile colege la primul antrenament. Toate eram timide si statea pe grupulete. Dar incet incet ne-am imprietenit, si am format o familia mare, asa cum este si acum. Am ajuns mai apoi la primul nostru campionat national in noua formula, la Targoviste. Ianinte sa intram pe scena eram toate foarte emotionate si ne concentram la ce urma sa dansam. A trecut…si urmau clipele in care se anunta castigatorul. In momentul in care am auzit ca echipa noastra a castigat locul 1 am inceput toate sa urlam si sa ne bucuram…Nu pot descrie emotiile dinaintea dansului, mai ales la europene. Inima iti bate cu putere si esti gata sa dovedesti ce poti. Atunci cand te uiti in jur si vezi cum te sustin alte majorete, impreuna cu parintii si prietenii, aproape ca iti dau lacrimile. Nu as vrea sa renunt niciodata la acest sport, si daca as avea 9 vieti de fiecare data as alege sa fiu tot majoreta…si nu m-as satura niciodata.” Contiu Carmen

Ce e majo pentru mine?…Pentru mine majoretele sunt mai mult decat un sport oarecare. Aici am legat prietenii si am invatat un stil de viata diferit. Cea mai buna parte este ca ai sansa sa iti faci prieteni noi nu doar din echipa ta, ci si din alte formatii din oras, din tara sau chiar din strainatate. Pe langa asta, ai beneficiul ca te dezvolti frumos si inveti pasi din mai multe stiluri de dans. Cel mai placut sentiment este atunci cand dupa nenumarate ore de antrenament, reusesti in final sa ajungi la performanta dorita de fiecare majoreta, aceea ca echipa ta sa primeasca titlul de campioana europeana. Eu practic acest sport de aproape 4 ani si imi place foarte mult ceea ce fac.” Condurache Petra

Un vis devenit realitate… Imi amintesc cand am vazut pentru prima oara majorete. Eram pe clasa a 5-a, daca bine retin, si ieseam de la scoala. Stiu ca era circulatia blocata in centrul orasului si multe fete in costume colorate defilau cu pomponi si batoane. Atunci am fost indiferenta chiar daca mama parea entuziasmata si imi spunea: “uite, Andreea, majorete!”. Eu raspundeam sec: “Bine, hai sa mergem acasa!” daca cineva mi-ar fi spus atunci ca voi ajunge unde sunt astazi cu siguranta as fi zis ca e nebun… Pentru mine acest sport a inceput intr-adevar ca unul obisnuit, insa pe parcurs a devenit un stil de viata. Si merita luptat pentru el, pentru acel moment unic in care ti se pune o medalie la gat si imnul tarii tale este intonat. Acele clipe nu le pot uita si ele m-au facut sa ma implic cat pot eu de mult. Senzatiile de atunci nu pot fi descrise in cuvinte. Majoretele nu sunt doar niste fete dragute care danseaza, sunt mult mai mult. Reprezinta descoperirea unor calitati personale pe care cred ca le-as fi dobandit daca nu deveneam majoreta. Acest sport m-a format ca persoana si mi-a deschis ochii asupra unor aspecte legate de viata. Chiar daca la inceput a fost greu, si sincer nici nu am avut speranta ca vom ajunge pana aici, prin multa munca si dorinta am ajuns la performantele pe care le avem astazi. Si sa nu uitam de colegele de echipa, cu care am legat noi prietenii, avem impreuna atatea amintiri placute, si fara NOI toate nu s-ar fi ajuns aici, si Madness UMF Junioare nu ar fi fost ceea ce este astazi. Acum, dupa acesti ani minunati, sunt sigura de doua lucruri: ca visele pot deveni realitate, si ca speranta moare ultima…” Andreea Nesu

“Inceputul meu ca si majoreta a fost ca si cum as fi schimbat viata mea radical. Asta pentru ca aici am gasit sprijinul si prietenia tuturor, ceea ce inainte sa le cunosc pe fete nu aveam. In aceasta echipa exista apreciere si respect pentru fiecare. Iar ceea ce m-a facut sa raman a fost sprijinul pe care mi l-au acordat toate colegele de echipa pentru a ajunge cat mai repede la nivelul lor de pregatire. Desi inca mai am mult de muncit, eu consider ca fara sprijinul neconditionat al echipei nu as fi rezistat. Ceea ce imi place foarte mult la majo sunt campionatele. In toate concursurile este o atmosfera uluitoare care ma motiveaza sa dansez cat mai bine pe scena…” Rus Alexandra

“Fiecare zi la majorete este fascinanta. Inainte de concursuri echipa de cadete se antreneaza impreuna cu cea de junioare. Dansam pe rand si ne facem galerie reciproc. Este o senzatie pe care cu greu o pot descrie…Zilele de vara au trecut foarte repede si am ajuns in Bosnia. Repetam marsul si stage-ul si simteam ca amandoua ne ies perfect. A venit ziua de concurs, aveam foarte mari emotii. Aveam o concurenta mare. Urma si randul nostru. Cand am inceput sa dansam, cand o vedeam pe Carmen cu lacrimi in ochi si cum isi tinea pumnii stransi avand incredere in noi, cum parintii si junioarele strigau numele echipei noastre, tin minte ca mi-au curs cateva lacrimi. Cand esti pe scena ai in suflet un sentiment pe care nu il poti uita toata viata, chiar daca nu il poti descrie celor din jur. Acest sport m-a facut sa ma cunosc mai bine pe mine insami, si sa intalnesc niste colege de echipa deosebite si un instructor nemaipomenit.” Oltean Daria

Madness UMF… Nu pot spune ca viata de majoreta este usoara. Trebuie sa inveti bine la scoala, sa reusesti sa iti faci timp pentru antrenamente, sa ai multa rabdare si incredere in tine. La primul meu spectacol am avut emotii foarte mari, aveam doar 10 ani. Pe vremea aceea faceam parte dintr-o alta echipa, si a fost un moment greu de descris. Mai apoi, dupa un campionat judetean si unul national am ajuns la aceasta echipa, la Madness Junioare. La primul antrenament am fost foarte speriata…eram surprinsa ca eram asa de multe fete. Nu vorbeam una cu alta, eram timide, dar dupa cateva antrenamente lucrurile s-au schimbat total: am inceput sa ne imprietenim si sa formam o familie. Dupa ce ne-am acomodat in aceasta echipa am inceput sa ne pregatim pentru spectacole si concursuri. A fost o foarte mare bucurie cand am castigat pentru prima oara locul 1 la campionatul national, apoi la european, si tot asa pana acum, si sper sa mai putem sa ne mentinem la fel de pregatite si pe viitor. Chiar daca si acum mai am emotii inainte de spectacole sau concursuri sunt niste sentimente de neuitat.” Purcel Alexandra

Cea mai buna echipa de majorete…Prima zi la majorete a fost foarte frumoasa si asteptam cu nerabdare urmatorul antrenament. Carmen este cea mai buna antrenoare din lume, si, fie ca ne spune vesti rele sau bune, noi le intelegem si mergem mai departe…Dupa fericirea de la nationale ne astepta campionatul european. Cand am aflat ca vom intra in concurs a doua echipa, toate fetele am avut emotii, dar dupa ce am intrat pe scena si toti stigau numele echipei noastre, am uitat parca de toate grijile pe care le-am avut. Si ne-am straduit sa dam tot ce aveam mai bun in noi pentru ca ne doream medalia de aur. Asteptandcu nerabdare clipa in care v-a anunta cine a urcat pe podium, si care este cea mai buna echipa, toate majoretele se gandeau la ce loc merita. Cand a trecut de locurile 6-5-4 si nu eram noi am zis ca e foarte bine, iar cand au anuntat ca noi am castigat toate am inceput sa plangem si sa ne imbratisam… La intoarcere, dupa toata munca de un an parintii nostri ne-au facut un tort mare pe care scria “fete de aur”, iar noi le-am multumit pentru ca au fost cea mai buna galerie pe care am avut-o vreodata.”

Jurnal…Eu mi-am inceput “viata de majoreta” cu doi ani in urma, la echipa de cadete Fantasy. Primul an a fost foarte greu pentru ca niciuna dintre noi nu mai trecusem printr-un concurs de majorete. Cand am trecut la junioare mi s-a parut foarte diferit. Nu ma asteptam sa ma imprietenesc asa de repede cu fetele, insa ele sunt foarte deschise si sociabile. Imi place sa merg la antrenamente si mai ales la concursuri pentru ca acolo cunosc fete si din alte echipe. Sper ca si anul acesta sa fie la fel de victorios ca 2010, si sa ne aduca la fel de multe bucurii.” Anca Barbos

Un vis, o realitate…Acum 3 ani am auzit de echipa de majorete a scolii mele. M-am hotarat impreuna cu doua colege sa ne inscriem la acea echipa. Am mers la primul antrenament, ne-am cunoscut cu instructoarea si cu colegele de echipa si ne-a placut tare mult. Din motive mai neplacute am fost nevoita sa renunt la antrenamente, dar dupa un an am revenit in echipa. Abia atunci a inceput cu adevarat ceea ce numesc eu realitate. Am participat la primul meu campionat national unde am reusit sa luam locul 1. Urma sa mergem la europene, dar din cauza unei probleme de familie a trebuit sa renunt din nou la antrenamente pe perioada verii. Dar in toamna m-am intors din nou, si de atunci particip la tot ce inseamna majo: judetene, nationale, europene, bucuria unei medalii, sentimente pe care nu le poti asemana cu nimic. Era totul inexplicabil, ca un vis devenit realitate. Mai ales la Campionatul European, cand au ridicat steagul Romaniei si au cantat imnul nostru. A fost cel mai frumos moment pe care l-am trait pana atunci. ” Nati

“De mult timp vroiam sa fiu majoreta, sa am pomponi si sa dansez pe scena…Iata ca intr-o buna zi visul meu a devenit realitate. Desi nu practic acest sport de mult timp, doar de cateva luni, imi place chiar foarte mult si nu as vrea sa renunt la el. Dar stiu ca trebuie depusa foarte multa munca si ore de antrenament in sir pentru a putea sa intru pe scena alaturi de colegele mele. Cand sunt in sala de antrenament si incepem sa dansam parca uit de toate problemele. Inainte am facut mai multe sporturi, dar parca acesta este ceva cu totul diferit, si nu stiu de ce. Inca sunt la inceput de drum si mai am foarte multe de invatat, stiu ca nu e usor dar sper sa pot trece peste toate. Eu acum nu pot decat sa imi imaginez cum este sa dansezi pe scena, in fata la sute de spectatori. Acum acest lucru este ca un vis pentru mine, dar imi doresc foarte mult ca dupa un timp sa devina realitate.” Cristiana

O adevarata majoreta… Sa fii majoreta nu inseamna numai sa dansezi cu pomponi pe o scena inconjurata de oameni. O majoreta adevarata trebuie sa munceasca foarte mult ca sa urce pe podium intr-un campionat, iar la fiecare spectacol trebuie sa dea tot ce are mai bun. Astazi inca mai sunt oameni care inca sunt de parere ca majoretele danseaza doar la meciuri ca sa incurajeze echipele de baschet sau fotbal, gratie filmelor americane. ” Mocanescu Ilinca

“Cand aud cuvantul Madness sau cand vad pur si simplu culorile roz si negru gandul imi zboara direct la familia mea de majorete. La Madness, care cu timpul ne-am format ca echipa, si am devenit o familie uriasa cu acelasi vis maret. De fiecare data cand ne adunam si discutam toate, ne impartasim bucati din viata. Cand o revad pe Carmen, care intre timp a devenit idolul meu, ma ajuta sa inteleg de ce sunt aici si nu in alta parte. Facand parte din aceasta echipa m-a ajutat sa trec peste multe probleme si sa privesc viata din perspectiva unui invingator. M-a facut sa inteleg ca o munca de echipa nu iese decat daca toate punem osul la treaba. Pentru mine Madness ocupa un loc foarte special. Stiu ca si peste multi ani imi voi aminti de fiecare zambet, fiecare strambatura, fiecare dansi si spectacol, de campionate, de fiecare clipa petrecuta cu echipa, de verile lungi dar de neinlocuit, si de bucuria clipei de glorie cand privim steagul Romaniei cum urca cel mai sus si in jur se aude doar imnul tarii noastre. Toate acestea le-am realizat impreuna, si nu regret nicio clipa din viata mea de majoreta. Toate aceste clipe frumoase nu se vor pierde niciodata, ci vor ramane mereu o parte din noi. O parte din familia Madness. ” Diana Pop

Jurnalul unui instructor

“INCEPUTUL Totul a inceput in prima mea toamna de liceu cand inca visam ca viata mea se va schimba drastic si ca voi inceta sa mai fiu doar fata mereu retrasa eclipsata de colega de banca . Si luand in considerare sfatul bunicii mele de a incerca sa ma inscriu la un club sportiv sau la vreo activitate organizata de liceu, am primit o oferta care suna pe cat de amuzant pe atata de atragator : o trupa de majorete . Intrucat mereu mi-a placut gimnastica si dansul si avand in minte imaginea cheerleading-ului american, mi-am spus ca nu pot pierde nimic daca incerc….Si asa am ajuns la intalnirea cu antrenorii, si atunci am avut primul soc :  un barbat ????????? si acum mai am in minte prima imagine a  lui Mishu : un om serios care te ingropa doar cu privirea, si chiar nu parea ca are chef sa piarda vremea cu ceva care atunci parea doar o activitate de ocupat timpul liber…Tot atunci am cunoscut si cateva fete care deja faceau parte din aceasta echipa si de la care am inceput sa aud o multime de povesti despre spectacole, turnee, tari straine, campionat, festivaluri…totul suna mult prea frumos sa fie adevarat si deja incepeam sa ma intreb daca intr-adevar a dat norocul peste mine sau era doar o utopie pe care nu o voi cunoaste niciodata …Oricum, al doilea lucru care m-a impresionat a fost familiaritatea cu care vorbeau intre ele, dar mai ales lipsa tensiunii dintre antrenor si elev, atat de comuna intr-o activitate sportiva…cred ca acesta a fost ingredientul care m-a convins sa raman alaturi de acesti oameni si sa descopar ce inseamna cu adevarat sa fii majoreta…Au urmat 2 luni de antrenamente care mi-au modificat complet programul sedentar cu care eram obisnuita si contrar tuturor asteptarilor, vedeam cum in echipa asta chiar se munceste, chiar se creeaza, chiar se pune suflet in fiecare parte a programului si inevitabil am inceput sa prind drag pentru tot ceea ce inseamna MADNESS.

PRIMUL SPECTACOL….hmmm hmmm..hmm…..Dupa doar 2 luni si un pic am urcat pentru prima data pe scena . A fost ocazia cu care am cunoscut trupa mare de fete…recunosc ca primele sentimente au fost  teama si rusine, mi se parea ca e vorba de un colectiv in care n-o sa ma pot integra niciodata si care mereu ma va privi ca pe una noua, o intrusa . Insa…in locul celor la care ma asteptam am gasit o mana de fete galagioase si mereu puse pe nazdravanii, care ne-au acceptat imediat in grupul lor si alaturi de care am ajuns sa traiesc cele mai impresionante clipe si experiente din viata mea . Si se apropia spectacolul, o serbare de Craciun organizata de Facultatea de Sport . Desi toti spuneau ca nu va fi greu avand in vedere ca urma sa dansam pe scena unde faceam antrenament in acel moment, ca trebuie sa ne imaginam ca in sala sunt de fapt colegele noastre si ca e ca si o repetitie, emotiile erau din ce in ce mai mari pe masura ce zilele pana la spectacol se duceau, una cate una . In sfarsit ajunsa in ziua cea mare, eram pe cat de entuziasmata pe atat de nelinistita de dorinta ca totul sa iasa bine si sa fie un bun inceput . Ajunsa la facultate m-a intampinat zumzetul continuu asa de caracteristic unei incaperi in care aduni mai bine de 20  de fete…Costume, pomponi, farduri = haos general … Imi amintesc parca si acum vocea antrenorului care a razbatut cumva printre atatea chicoteli si care anunta grav : « in 10 minute sa fie toata lumea gata » Am inceput deci sa imbrac pentru prima data costumul de majoreta si…mi s-a taiat respiratia…lipseau adidasii !!!!!!!!!!!!! Un flash-back mi-a amintit imediat ce se intamplase, si anume faptul ca schimbasem geanta de scoala cu cea de spectacol insa fara sa pun si adidasii…Ce a urmat e usor de inchipuit…Minute de disperare, figura nu tocmai incantata a lui Mishu, telefoane urgente dupa parinti … si calmarea spectatorilor care erau din ce in ce mai nerabdatori din cauza intarzierii…Ei asta a fost, macar dansul a iesit bine, cu toate ca nu imi mai amintesc decat ca tremuram bine de tot inainte sa intram pe scena si ca imaginea reprezentatiei in sine e doar o mare pata cenusie in mintea mea, conturata vag de cele cateva poze neclare realizate de parinti … Oricum a fost un amestec de sentimente pe care le simteam pentru prima data si care au fost doar debutul furtunii ce a trecut apoi peste viata mea si peste, EU, ca persoana. Acestui spectacol i-a urmat altul, la doar o saptamana diferenta, care era de aceasta data organizat de liceul meu. Nici despre acesta nu imi amintesc prea multe, doar socul de la intrarea pe scena cand m-au izbit privirile crucise ale profesoarelor mele, toate aliniate in primul rand al spectatorilor; era ciudat sa fiu eu cea urmarita de sute de ochi, in care se citea cam tot de la uimire pana la oarecare apreciere ?…

BATONUL ???Dupa aproximativ 4 luni am primit… batonul . Sincer, mi s-a parut un instrument pe care nu voi fi capabila sa il stapanesc niciodata . Ma uimea cu cata lejeritate il manuiau celelalte fete care deja erau obisnuite cu el, in timp ce eu nu reuseam sa invat nici macar miscarile de baza… E adevarat, au urmat multe vanatai, multi nervi si destule clipe cand eram gata sa-l arunc cat colo din cauza ca nu vroia nicicum sa face ce doream eu, insa pana la urma mi-a devenit un prieten bun, doar uneori cam incapatanat. Tind sa cred ca m-a ajutat mult sa-mi cultiv rabdarea pentru ca acum, pe langa coregrafie, formatie, muzica, aliniere, mai trebuia sa fiu atenta si la el, sa-l tin bine si sa ma asigur ca nu ma ranesc nici pe mine si cu atat mai putin pe celelalte fete . BATON IN PUBLIC : De ziua copilui am participat la un spectacol organizat de Palatul Copiilor, unde a fost prima mea iesire cu batonul in public . Recunosc ca satisfactia de a nu fi scapat batonul in timpul dansului a fost cel putin la fel de mare cu emotiile si cu incordarea care se citea pe fata mea, deoarece concentrarea cu care manuiam „mica arma” mi-a taiar efectiv orice putere de a mai zambi sau a fi constienta de ce se intampla in jurul mea. Reactia publicului a fost pe masura, intrucat era prima data cand se vedea o astfel de reprezentatie in orasul nostru;  desi inainte de spectacol oamenii erau destul de speriati de « botele » care zburau peste tot, dupa numarul nostru au inteles ca totul era miscare controlata si au ajuns chiar sa aprecieze noutatea si curajul nostru a dansa asa « periculos » … :)

PRIMUL CANTONAMENT A venit si vara si incet-incet se conturau ideile auzite asa fugitiv prin trupa : participarea la un campionat . Eu aflasem de la fetele mai vechi in trupa ca turneele europene si chiar campionatul nu sunt doar basme, ci realitatea pe care am ales s-o traiesc, insa nu imi venea sa cred ca a dat un asemenea noroc peste mine. Ceva parea  pur si simplu mult prea perfect : un colectiv unit ca o familie, spectacole, antrenori asa de tineri si apropiati de noi, adevarati prieteni…si pe deasupra si iesiri in strainatate ????

Insa intr-o buna zi Mishu ne-a anuntat: « plecam in Slovacia, la campionat ». Nu cred ca e nevoie sa explic in prea multe cuvinte euforia care m-a cuprins, vazand ca pe langa ca aveam sansa sa fac ceva ce imi placea si ce visasem mereu – sa dansez – acum aveam sansa sa vad si lumea, sa vad alte majorete, sa calatoresc….UAU !!!! pur si simplu UAU !!!!Pana si parintii mei care erau de-a dreptul sceptici la inceput au facut ochii mari la auzul acestei vesti, insa apoi nu au putut decat sa vada cum zi de zi eram tot mai aproape de plecare si sa le creasca teama ca va veni ziua cand chiar voi pleca . Drept urmare am mers in cantonament la Baisoara, pentru a pregati fizicul si psihicul pentru evenimentul care avea sa schimbe viata atator fete. Fiind prima mea plecare de acasa alaturi de echipa de majorete nu prea stiam la ce sa ma astept, desi din povestile fetelor auzisem doar de bine.  A fost insa o experienta care a facut din mine alt om: trebuia sa traiesc alaturi de mai bine de 20 de fete, trebuia sa respect un program impus, trebuia sa mananc altceva inafara de ce facea mamica, trebuia sa fac ce mi se spune, cand mi se spune nu cand am eu chef…si sa nu credeti ca a fost tocmai usor :( Fiind o fire introvertita, traind mereu in umbra celorlalti, fara frati, surori sau prea multi prieteni, eram obisnuita sa traiesc in lumea mea si in ritmul meu …Ori aici … a urmat munca si iar munca, forta, nici un moment de plictiseala, seri in care tot ce-mi doream era patul si adormeam inainte sa ajung in el… a fost … greu !!! Insa cine zice ca viata e usoara sau ca daca ai ales sa-ti urmezi un vis e de ajuns sa astepti sa vina el la tine.  Am muncit mult, dar era asa de frumos sa vezi cum totul se facea in echipa, cum momentele grele parca trec mai usor impreuna si cum incet si bucatica cu bucatica se contura un dans…”

“Asta este ceva scris in urma cu mai bine de 7 ani si regasit de curand intr-o sesiune de curatare a calculatorului…Nu ar incapea aici sa povestesc tot ce a urmat, dar o sa rezum in cateva cuvinte, pentru cunoscatori: prima medalie. Zadar. sute de spectacole. cateva perioade „vreau sa ma las”. festivalul din Franta. aproape capitan. primul aur european. restructurari de formatie. adolescenta. disputele cu parintii. disputele cu profesorii. Sediu. nu am bani pt Canada. cel mai frumos aur european-Tivat. instructor. Ice Girls. arbitru international EMA. facultatea gresita. prima medalie ca instrutor. Madness Junioare. Fantasy Cadete. primul aur european la junioare. ultimul loc la cadete. nopti nedormite. meciuri. barfe si rautati. GA meeting Zagreb. Sediu- no more. casuta de turta dulce. nunta. surprizele. prea mult stress. checking out Bosnia. floricele de hartie. primul aur la cadete. festivitate de premiere de neuitat. Bosnia mai mult decat era necesar. epuizare. oare mai vreau? parinti de aur–fan club adevarat. dezamagire. oare sa merg mai departe pe drumul acesta?

Dupa toate acestea si multe altele care cel mai probabil vor fi completate pe parcurs, stau si ma gandesc ca practic, majo a devenit viata mea. Doar asta am facut in ultimii 8 ani, si sincer, e singurul lucru din lumea aceasta care ma consuma cel mai tare, care ma emotioneaza cel mai tare, care ma fericeste cel mai tare, singurul lucru pe care stiu sa il fac.

Sa vad zilnic cum fetele cresc sub ochii mei, cum pasesc mai increzatoare in viata, cum zambesc mai des, cum plag de fericire, cum se cearta, cum se impaca, cum castiga, cum pierd, cum merg mai departe, cum vor mai mult, cum ridica o piramida, cum devin junioare, cum devin senioare, cum pleaca pentru a face altceva, cum inteleg cateodata prea putin si cateodata prea mult din ceea ce inseamna majo…nu pot sa numesc asta altfel decat minune. ” Carmen


Comments on: "JURNALUL UNEI MAJORETE" (10)

  1. :))Am plans cand am citit jurnalul! Sa vad cate fete muncesc pentru ce inseamna pentru noi majo….Sa vad viata mea si a celorlalte puse in acelasi loc,e foarte emotionant!!! Cred ca o sa citesc in fiecare luna de aici inainte pentru a putea retrai la nesfarsit sentimentele si fericirile asa cum le-am trait si in viata reala. Te iubesc Carmen:*

  2. Diana Pop said:

    Foarte dragut si interesant in acelas timp.As putea sa citesc jurnalul la nesfarsit caci nu m-as plictisi.Si a fost o idee foarte buna,caci peste ani,cand poate nu vom mai fi la majo o sa recitim tot ce este scris aici si o sa ne amintim fiecare de toate momentele frumoase.Sper ca lumea sa stie de site.O sa il public si pe alte pagini sa vada lumea ca exista astfel de fete cu vise marete.Si sincer ii foarte impresionant sa vezi cum fiecare isi spune propria parere care vine din suflet despre tot ceea ce inseamna majo si Madness pentru ele.Multumim ca ne-ai dat sansa sa ne exprimam public sentimentele fata de echipa,majo,fete si fata de tine.Te iubesc Carmen:*:!!!

    • adriana said:

      ma bucur foarte tare ca fetele gandesc asa de frumos despre majo, ma gandesc ca le place cu adevarat sa faca o coregrafie si sa munceasaca mult la ea.bafta in continoare !

  3. O.Krisztina said:

    …nu parinti de aur….ANTRENOARE DE AUR !
    Va multumesc pentru ajutorul dat in educatia acestor fete minunate, ca le invatati ce este responsabilitatea, disciplina, spiritul de echipa, compasiunea, empatia, dorinta si perseverenta de a-si realiza visul, ca le intipariti “in sange” toate calitatile valoroase ce le vor ajuta in viata.
    Cred ca nu medaliile de aur sunt cel mai mare castig al lor, ci faptul ca au langa ele un OM minunat, care le pregateste pentru viata.
    Sunteti un pedagog desavarsit, ca parinte…jos palaria si va multumesc.

  4. Diana Vlasin said:

    Sunt Diana de la cadete. Eu am vrut dintotdeauna sa fiu majoreta dar nu am stiut cum.Prietena mea mi-a spus ca are o prietena care e la majo.Eu m-am bucurat si am vrut sa ma inscriu imediat. Cand s-au facut inscrierile m-am dus.
    Le felicit pe instructoarele mele: Renata, Carmen mica si Carmen mare care lucreaza aproape mereu pentru noi.

  5. Anna :) said:

    🙂 Cat de frumos🙂 :*

  6. Raluca(Madness cadete) said:

    ce fruuuumooosss!!!! Carmen te iubiim!!!!Hai madness!!!

  7. Diana Vlasin said:

    IUBESC MAJO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  8. stiu cum estesa fi majoreta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: